Watch me burn

Just gonna stand there and watch me burn
But that's alright because I like the way it hurts
Just gonna stand there and hear me cry
But that's alright because I love the way you lie
I love the way you lie
I love the way you lie

Nu am crezut ca versurile astea sunt asa de adevarate, pana azi. Azi am avut norocul sa le inteleg pe deplin si sincer va spus ca melodia este total inspirata din viata reala fara nicio perdea doar manipulata spre a fi mai placuta auzului. 
Nu va spun ce s-a intamplat de am ajuns la aceasta concluzie importatnt este doar ca melodiile sunt povesti pe care trebuie sa le ascultam cu atentie. 

^_^Bagaje^_^

      De exemplu uneori stai si te gandesti la lucruri, nu prea conteaza ce fel de lucruri, pot fi amintiri sau chestii total neinteresante sau la chestiuni de importanta nationala sau pur si simplu la nemurirea sufletului, en fin. 

      Ideea, ce voiam eu sa spun este ca uneori si eu ma gandesc la lucruri, asa cum faceam azi, ma gandeam destul de contrazisa intr-o discutie total imaginara in cap la mine cate lucruri pot sa incapa intr-un bagaj. Pentru ca ma gandesc eu un bagaj e intodeauna un bagaj si trebuie sa fie consistent, dar daca bagajul este mult prea mare atunci nu mai e bagaj si in final cam cat de mare trebuie sa fie un bagaj, avand in vedere ca un bagaj nu are niciodata tot ce-i trebuie detinatorului. Bineinteles la mine in cap un bagaj poate sa contina orice, stiti tipul acela de bagaj in care incape un elefant, in care poti ascunde toata jungla si animalele ei. En fin la mine in cap un bagaj nu mai este bagaj este o cutie cu chestii si asa cum am afirmat mereu in cutiile cu chestii nu se umbla, dar asta deja este alta poveste.

    Desi toata dimineata m-a preocupat problema bagajelor, in final am ramas la ideea cum ca un bagaj este un loc cu lucruri pe care le folosim atunci cand plecam, asa ca un bagaj nu este niciodata suficient de bine echipat si nici mult prea bine echipat, un bagaj este un bagaj si trebuie sa-i multumesti ca exista asa imperfect cum este el.

...ea....

     Initial am vrut sa scriu despre "cai verzi pe pereti" apoi insipirata de intamplarile de zi cu zi am ales sa scriu despre ea: 
   ~~Si daca aveti curiozitatea sa intrebati cine este ea?~~
   ~~Atunci va raspund simplu ca ea este fericirea din necunoscut, savoarea din aroma capsunilor si inghetata din zilele de depresie, ea este o poveste fara inceput si fara sfarsit care a inceput intr-o zi cu portocale in loc de soare si cu frisca in loc de nori.
     

     Ea este una dintre cei multi si totodata unica intre noi toti, este veselia torturilor abia terminate, este parfumul obraznic al fructelor vulgar de coapte si in final ea este zambetul de pe fata mea si stralucirea din ochii mei.
     Pentru ca fiecare din noi are pe cineva special care sa le fie acolo mereu cu sfaturi si cu vorbe dulci, care sa faca limonada in ziele in care viata ne da lamai si sa cante impreuna cu noi atunci cand viata ne imbata de fericire. Asa eu o am pe ea. Si o sa am placerea egoista de a nu va da amanunte mai concrete despre ea,pentru ca atunci toti veti vrea sa o aveti pe ea, iar ea este a mea....desi este total nesimtit din partea mea sa-mi atribui un lucru asa de frumos precum fiinta ei.

     Stiu ca v-am bagat in ceata si ca v-am enervat cu acest post plin de nonsensuri, dar postul asta i-l dedic ei si ea stie cum sa aprecieze nonsensul din postarea mea.

                                       ~~TE IUBESC!~~

...praf...

rataceam pe aleile mintii mele in cautarea a ceva ce pierdusem de mult, m-am cufundat intr-o padure de amintiri inghetate in sticlute colorate si am mers destul de mult pana am gasit sticluta pe care o cautam...am deschis-o si am retrait o senzatie de mult pierduta: camera imi e inundata cu un parfum de vara cu note de agitatie si fructe, sentimentul e placut si eu ma scufund din ce in ce mai mult in aventura cartii pe care o tin in mana. Simt frica care imi urla in urechi, pot sa deosebesc cu usurinta decorul interesant si apoi dintr-odata un curaj nebun care ma invaluie usor ca un praf usor de zahar. Ce vremuri frumoase...pun dopul la aceea sticluta colorata si o asez pe raft la locul ei. As plange, in cinstea acelei amintiri, atat de frumoasa, dar nu pot e inutil acum. Ma gandesc cu regret ca toti am fost la fel si toti am uitat povestea cartilor citite in mijloc de vara sau in miez de seara, citite in graba si insusite propriei persoane nicidecum personajului principal...
Apoi am decis sa ascult iar cartile, s-o fac eu pentru toti cei care nu o mai fac, sa fiu eu ce-a care rupe acest obicei al copiilor deveniti adulti care au uitat glasul prafuit si mirosul de aventura, frica, nostalgie si vara al cartilor uitate de mult pe un raft.

Pentru ca fiecare din noi este o carte nescrisa...

figurine de jeleu

am fost absolut convinsa ca viata te distruge mereu atunci cand ai curaj sa faci lucruri interzise, inca sunt convinsa dar am decoperit ca asta nu prea conteaza oricat de amara si acra ar fi ea, exista in lumea asta si figurine de jeleu. Cine sunt ele asta e usor de zis, sunt acele siluete pline de emotii colorate ca niste borcane cu bomboane. Si stii ca ei sunt pentru ca vin mereu la tine sa-ti coloreze fata de turta dulce cu un zambet din frisca. 
 Asa am ajuns sa tratez si problema multiplelor existente din capul meu, am descoperit ca in capul meu la o masa rotunda, dintr-o camera de piatra cu miros de praf medieval si gust de curaj cavaleresc, stau mai multe persoane facute din caramel si discuta tot timpul, intr-un fel e destul de interesant sa le asculti. Apoi incepi sa te intrebi daca nu le doare gura de la atata vorba si iti arunci privirea obosita pe fereastra si observi ca in capul meu exista autostrazi pe care circula cu regularitate vise, mici si mari. Si apoi ajungi sa distingi forme si marimi de norisori roz cu gust de cirese si gref, ce plutesc peste tot. 
 Apoi faci ca si mine: tragi linie si o iei de la capat, avand in gand concluzia cum ca in fiecare cap exista o lume unde intr-o camera de piatra la o masa rotunda discuta multi omuleti de caramel. 

Acest post il dedic la doua persoane foarte dragi mie care au un suflet de jeleu fructat.   

Inapoi acasa

... stateam pe scara si ma simteam ca o cutie goala de ciocolata, pentru ca am descoperit ca atunci cand iti faci curaj sa spui lucrurilor pe nume si sa-ti expui macar cateva din sentimente, exact atunci cineva se gaseste sa te doboare si sa te faca sa regreti. Ceea ce simti dupa este chiar neinteresant, emotiile curg una dupa alta si te fac sa decazi in acordurile fine a milioane de arome de cafea...asa am ajuns sa ma simt ca o cutie goala de ciocolata, lucru neinteresant dealtfel, dar ce voiam eu sa subliniez era faptul ca lumea stie cum sa te faca sa te simti prost, si chiar se bucura cand reuseste...
Interesant este faptul ca toti se feresc de sentimente si acum cred ca stiu de ce, insa sunt hotarata sa nu fiu ca restul,pentru ca sentimentele imi alimenteaza pofta de viata si visele. Intr-o buna zi lumea toata va fi iar plina de sentimente si atunci toti vor simti ca viata are gust de amintiri,de trairi si de vise.