...praf...

rataceam pe aleile mintii mele in cautarea a ceva ce pierdusem de mult, m-am cufundat intr-o padure de amintiri inghetate in sticlute colorate si am mers destul de mult pana am gasit sticluta pe care o cautam...am deschis-o si am retrait o senzatie de mult pierduta: camera imi e inundata cu un parfum de vara cu note de agitatie si fructe, sentimentul e placut si eu ma scufund din ce in ce mai mult in aventura cartii pe care o tin in mana. Simt frica care imi urla in urechi, pot sa deosebesc cu usurinta decorul interesant si apoi dintr-odata un curaj nebun care ma invaluie usor ca un praf usor de zahar. Ce vremuri frumoase...pun dopul la aceea sticluta colorata si o asez pe raft la locul ei. As plange, in cinstea acelei amintiri, atat de frumoasa, dar nu pot e inutil acum. Ma gandesc cu regret ca toti am fost la fel si toti am uitat povestea cartilor citite in mijloc de vara sau in miez de seara, citite in graba si insusite propriei persoane nicidecum personajului principal...
Apoi am decis sa ascult iar cartile, s-o fac eu pentru toti cei care nu o mai fac, sa fiu eu ce-a care rupe acest obicei al copiilor deveniti adulti care au uitat glasul prafuit si mirosul de aventura, frica, nostalgie si vara al cartilor uitate de mult pe un raft.

Pentru ca fiecare din noi este o carte nescrisa...